Terapie electroconvulsivă (ECT)

Electroconvulsive therapy (ECT)

Below is a Romanian translation of our information resource on electroconvulsive therapy. You can also view our other Romanian translations.

Aceste informații sunt destinate persoanelor care plănuiesc să facă terapie electroconvulsivă (ECT), precum și familiilor și prietenilor acestora.

Dumneavoastră și medicii dumneavoastră trebuie să vă asigurați că ați primit informații complete atunci când luați decizia de a face terapia ECT. Medicul vă va vorbi despre acest lucru. Sperăm că acest material informativ vă poate ajuta în luarea acestei decizii, oferindu-vă informații despre:

  • ce este ECT și de ce este utilizată
  • ce presupune ECT
  • beneficiile ECT
  • riscurile și potențialele efecte secundare ale ECT
  • ce s-ar putea întâmpla dacă nu urmați tratamentul
  • luarea deciziilor cu privire la ECT
  • unde se găsesc informații suplimentare.

Ce este ECT și de ce este utilizată?

ECT este un tratament eficient pentru unele tipuri de boli mintale severe. De obicei, această terapie este luată în considerare atunci când alte opțiuni de tratament, cum ar fi psihoterapia sau medicația, nu au avut succes. Devine o opțiune și când o persoană are o stare foarte proastă și are nevoie de tratament urgent.

ECT se administrează sub forma unei serii de ședințe, de obicei de două ori pe săptămână timp de 3-8 săptămâni. Dacă veți face ECT, veți fi supus(ă) anesteziei generale. Ceea ce înseamnă că veți dormi cât timp are loc procedura.

În timp ce dormiți, creierul vă va fi stimulat cu pulsuri electrice scurte. Acest lucru provoacă o criză convulsivă care durează mai puțin de două minute. Pe lângă un anestezic, vi se va administra și un relaxant muscular, care reduce din mișcările corpului în timpul crizei convulsive.

În ce condiții poate fi utilizată ECT?

Cel mai frecvent, ECT este utilizată în cazul depresiei severe, care nu a răspuns la alte tratamente. De asemenea, este utilizată pentru a trata catatonia, o afecțiune rar întâlnită, în care un pacient poate înceta să vorbească, să mănânce sau să se miște. Ocazional, este utilizată pentru a trata persoanele aflate în faza maniacală a tulburării bipolare sau când persoanele au simptome mixte de manie și depresie.

Terapia ECT nu este recomandată pentru tratamentul tulburărilor de anxietate sau al majorității altor afecțiuni psihiatrice. Pe termen mediu, ECT poate ajuta în cazul simptomelor de schizofrenie care nu s-au ameliorat cu medicamente. Cu toate acestea, beneficiile pe termen lung, care necesită continuarea ECT, sunt mai puțin evidente. Din acest motiv, nu este folosită des în Regatul Unit.

Când vă poate sugera medicul ECT?

De obicei, ECT este sugerată dacă afecțiunea dumneavoastră:

  • vă pune viața în pericol și trebuie să vă îmbunătățiți rapid starea pentru a vă salva viața
  • vă provoacă o suferință imensă
  • nu a răspuns la alte tratamente, cum ar fi medicația și terapia psihologică
  • a răspuns bine la ECT în trecut.

Cât de eficientă este ECT?

Medicii care tratează pacienți cu ajutorul terapiei ECT raportează că majoritatea persoanelor văd o îmbunătățire a simptomelor. În 2018-2019, 68% dintre persoanele care au fost tratate cu ECT au avut o stare „mult îmbunătățită” sau „foarte mult îmbunătățită” la sfârșitul tratamentului (1.361 de ședințe de tratament dintr-un total de 2.004). Pentru unele dintre aceste persoane s-a raportat că starea lor nu prezintă nicio schimbare, iar pentru un număr foarte mic de persoane (1%) s-a raportat că starea lor s-a înrăutățit.

Tratarea depresiei

Un număr mare de dovezi arată că ECT are mai mult succes în tratarea celor mai severe cazuri de depresie în comparație cu orice alt tratament cu care a fost comparată. Printre aceste metode de tratament se numără:

  • antidepresive
  • placebo - atunci când i se administrează unei persoane o substanță sau i se efectuează o procedură care nu are niciun efect fizic, pentru a testa eficacitatea noilor tratamente
  • tratamente de neuromodulație, cum ar fi stimularea magnetică transcraniană (rTMS).

Riscul de sinucidere este mai mic la persoanele cărora li s-a făcut ECT decât persoanelor în aceeași situație cărora nu li s-a făcut.

Menținerea stării de bine

ECT poate ajuta persoanele care nu au deloc o stare bună să și-o îmbunătățească suficient pentru a primi alte tipuri de tratamente. Acest lucru le poate ajuta să își păstreze starea bună mai mult timp.

Cercetările sugerează că persoanele care suferă de depresie severă care nu s-a ameliorat cu tratament medicamentos au șanse mult mai mari să-și îmbunătățească starea și să rămână bine mai mult timp dacă beneficiază de ECT.

Dintre persoanele care își îmbunătățesc starea după ECT, jumătate dintre ele își vor menține starea de bine timp de cel puțin un an. Aceste șanse cresc și mai mult dacă persoanelor li se administrează un tratament medicamentos după ce termină ECT, cum ar fi antidepresive sau litiu.

În schimb, persoanele cu depresie severă cărora nu li s-a îmbunătățit starea după ce au încercat două antidepresive diferite au doar 5% șanse să li se îmbunătățească și să rămână bine cel puțin un an dacă li se administrează un al treilea antidepresiv.

Cum funcționează ECT?

Efectele ECT cresc treptat cu fiecare ședință de tratament. ECT provoacă eliberarea anumitor substanțe chimice în creier, care par să stimuleze creșterea unor zone din creier care tind să se micșoreze odată cu depresia.

De asemenea, ECT pare să schimbe modul în care părțile creierului implicate în emoții interacționează între ele. Se fac cercetări în curs în acest domeniu, pentru a ne ajuta să înțelegem mai bine cum funcționează ECT.

Există tipuri diferite de ECT?

ECT s-a schimbat și dezvoltat de-a lungul anilor. De exemplu, cantitatea și forma de energie electrică utilizată s-au schimbat. Acest lucru a redus riscul de efecte secundare.

ECT se administrează în două moduri: ECT bilaterală și ECT unilaterală. Medicul vă va explica mai multe și vă va sfătui ce tip de ECT vi se potrivește mai bine.

Cu ECT bilaterală, impulsurile electrice stimulatoare trec de-a lungul capului, între tâmple. Cu ECT unilaterală, acestea trec între tâmpla dreaptă și vârful capului. ECT bilaterală poate funcționa mai rapid, în timp ce ECT unilaterală are un efect mai redus asupra memoriei. Mai multe informații despre efectele secundare se găsesc în paginile următoare din această resursă.

Poate fi folosită terapia ECT la copii sau tineri?

ECT nu se folosește la copiii sub 11 ani. Copiii între 11 și 18 ani dezvoltă rareori afecțiuni mintale care răspund bine la ECT, dar pentru acel număr mic care sunt în această situație, ECT poate fi de ajutor. O a doua opinie oficială și independentă este necesară înainte de a putea fi începută terapia.

Ce se întâmplă când faceți ECT?

ECT are loc în spital și, de obicei, într-un grup de camere numit „sălile ECT”. Ocazional, dacă astfel de săli nu sunt disponibile sau dacă aveți probleme semnificative de sănătate fizică, tratamentul poate avea loc într-un alt spital, unde puteți primi mai mult sprijin medical, sau într-o sală de operație.

Unele persoane care fac ECT sunt pacienți internați în spital, în timp ce altele vor face ECT ca pacienți de zi. Dacă sunteți un pacient de zi, un adult la alegere va fi responsabil de a vă însoți (de) la sălile ECT.

Sălile ECT ar trebui să cuprindă o sală de așteptare, o sală în care primiți tratamentul și o sală în care vă puteți recupera corespunzător înainte de a pleca.

Membri calificați ai personalului vor avea grijă de dumneavoastră tot timpul când sunteți acolo. Aceștia vă pot ajuta cu răspunsuri la orice întrebări sau îngrijorări aveți înainte de a urma tratamentul. De asemenea, vă vor ajuta cu procesul de trezire din anestezie și în perioada imediat după tratament.

Pregătirea pentru ECT

În zilele înainte de începerea seriei de ședințe pentru tratament, medicul vă va programa la anumite teste pentru a se asigura că puteți fi supus(ă) la o anestezie generală în siguranță. Acestea pot include o înregistrare a bătăilor inimii (ECG) și teste de sânge.

Trebuie să nu mâncați și să nu beți nimic timp de cel puțin 6 ore înainte de ECT, deși este posibil să vi se permită să beți înghițituri mici de apă cu până la 2 ore înainte. Acest lucru este necesar pentru a putea fi anesteziat(ă) în siguranță.

Dacă în mod normal ar trebui să luați medicamente în această perioadă, cereți sfatul echipei ECT dacă puteți să faceți în continuare acest lucru.

Ce se întâmplă în ziua tratamentului cu ECT?

  • Dacă sunteți un pacient internat, un membru al personalului vă va însoți în sălile ECT. Va fi informat despre boala dumneavoastră și vă va putea explica ce se întâmplă. În multe săli ECT membrii familiei sunt invitați să rămână în sala de așteptare în timp ce pacientul face tratamentul.
  • În sală, veți întâlni un membru al personalului ECT, care vă va face controale fizice de rutină (dacă nu au fost deja făcute).
  • Înainte de fiecare tratament, veți fi întrebat(ă) despre memorie și cât de bună este.
  • Dacă faceți ECT în mod voluntar, personalul vă va întreba dacă doriți să continuați tratamentul acesta și vă va răspunde la orice alte întrebări aveți.
  • Când sunteți gata, personalul ECT vă va duce în zona de tratament.
  • Personalul vă va conecta echipamente de monitorizare, pentru a vă măsura ritmul cardiac, tensiunea arterială, nivelul de oxigen și undele cerebrale.
  • Vă va fi administrat oxigen, pe care îl veți inhala printr-o mască. Medicul anestezist vă va administra un anestezic printr-o injecție în dosul palmei.

Ce se întâmplă în timp ce sunteți adormit(ă)?

  • În timp ce dormiți, medicul anestezist vă va administra un relaxant muscular și vă va pune o gutieră pentru a vă proteja dinții.
  • Două discuri metalice vă vor fi așezate pe cap. În ECT bilaterală, se așează câte unul pe fiecare parte a capului, în timp ce în ECT unilaterală, ambele sunt așezate pe aceeași parte a capului.
  • Aparatul ECT va transmite în corpul dumneavoastră o serie de impulsuri electrice scurte, timp de trei până la opt secunde. Acest lucru va avea ca rezultat o criză convulsivă controlată care durează în medie 40 de secunde și poate dura până la 120 de secunde. Corpul vi se va înțepeni și apoi se vor produce zvâcniri, de obicei observate la mâini, picioare și față. Relaxantul muscular reduce cât de mult se mișcă corpul dumneavoastră.
  • Doza de impulsuri electrice administrată se bazează pe cantitatea necesară pentru a induce o criză. Răspunsul dumneavoastră va fi monitorizat, iar doza ajustată după cum este necesar.

Ce se întâmplă când vă treziți?

  • Relaxantul muscular își va pierde efectul în câteva minute. Când începeți să vă treziți, personalul vă va duce în zona de recuperare. Aici, o asistentă cu experiență va avea grijă de dumneavoastră până când vă treziți complet.
  • Asistenta vă va lua tensiunea arterială și vă va adresa întrebări simple, pentru a verifica cât de treaz(ă) sunteți. Veți avea pe deget un mic monitor cu care se va măsura oxigenul din sânge. Este posibil să vă treziți cu o mască de oxigen pe față. Poate dura ceva timp să vă treziți complet și, la început, s-ar putea să nu știți unde vă aflați. Aceste efecte ar trebui să dispară într-o jumătate de oră, apoi vi se vor adresa câteva întrebări simple pentru a verifica acest lucru.
  • Majoritatea sălilor ECT au o a doua zonă unde puteți sta să savurați o ceașcă de ceai sau alte gustări ușoare. Veți părăsi sălile ECT atunci când starea dumneavoastră fizică este stabilă și vă simțiți pregătit(ă) să faceți acest lucru.
  • Întregul proces durează, de obicei, aproximativ o oră.

În primele 24 de ore de după fiecare ședință nu trebuie să consumați alcool sau să semnați vreun document legal.

Ar trebui să fiți supravegheat(ă) într-un mod responsabil de către un adult timp de 24 de ore.

Cât de des și de câte ori se recomandă ECT?

ECT se recomandă de obicei de două ori pe săptămână, cu o pauză de câteva zile între fiecare ședință. Abia după mai multe ședințe se poate observa o îmbunătățire.

Nu se poate spune în avans de câte ședințe veți avea nevoie. În medie, au loc 9 sau 10 ședințe într-un tratament, deși se întâmplă frecvent să fie mai multe.

Dacă nu se observă nicio îmbunătățire după 6 ședințe, veți revizui planul de tratament împreună cu medicul dumneavoastră și veți discuta dacă trebuie să continuați terapia electroconvulsivă în acea formă sau în alta.

Echipa medicală responsabilă de dumneavoastră vă va analiza progresul și orice reacții adverse aveți, de obicei în fiecare săptămână. Veți fi întrebat(ă) despre memorie, care va fi testată în mod regulat.

Se încetează ECT, de obicei, la scurt timp după ce ați făcut o recuperare completă sau dacă spuneți că nu mai aveți nevoie de ea și aveți o stare suficient de bună încât să puteți lua această decizie.

Ce se întâmplă după o ședință de ECT?

Terapia electroconvulsivă este o parte din efortul de recuperare. V-ar putea ajuta să începeți (din nou) și alte tratamente sau tipuri de sprijin.

Tratamentul medicamentos se începe, de obicei, după terapia electroconvulsivă. Acest lucru vă va ajuta să mențineți starea îmbunătățită pe care ați avut-o în urma acestei proceduri.

Uneori, ECT poate fi continuată pentru a vă împiedica să aveți din nou o stare proastă. Acest lucru se poate face mai ales în cazul în care boala a revenit anterior după o ședință de ECT. Acest lucru este cunoscut sub denumirea de terapie electroconvulsivantă „continuată” sau „de întreținere” și se efectuează mai rar, de exemplu la fiecare 2-4 săptămâni.

Terapiile ce implică vorbirea, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentală și consilierea, vă pot ajuta să înțelegeți toate motivele pentru care v-ați îmbolnăvit și să găsiți modalități de a vă păstra starea de bine. Pot fi utile și schimbările în stilul de viață de zi cu zi. Acestea includ exerciții fizice regulate, hrănirea corespunzătoare, dezvoltarea unui program regulat de somn și utilizarea unor tehnici precum atenția conștientă și meditația.

Clinica care efectuează terapia electroconvulsivă sau medicul psihiatru care a prescris tratamentul vă va contacta pentru a vă întreba despre memorie după 2 luni de la ultimul tratament. Dacă întâmpinați probleme cu memoria, puteți cere să fiți îndrumat(ă) către un neuropsiholog sau un serviciu de evaluare a memoriei pentru a vi se face teste amănunțite.

Care sunt efectele secundare ale ECT?

La fel ca în cazul oricărui tratament, ECT poate avea efecte secundare.

Efectele secundare sunt, de obicei, ușoare și pe termen scurt, dar uneori pot fi mai severe și de lungă durată.

Riscul de reacții secundare este ușor crescut dacă este nevoie de o cantitate mai mare de impulsuri stimulatoare, dacă sunteți femeie, sau dacă sunteți în vârstă.

Dacă aveți reacții secundare în timpul unei ședințe de terapie electroconvulsivantă, tratamentul poate fi ajustat.

Efecte secundare pe termen scurt

Imediat după ECT, este posibil să aveți:

  • dureri de cap
  • durere la nivelul mușchilor și/sau maxilarului
  • oboseală pe măsură ce efectele anestezicului dispar
  • confuzie, mai ales dacă sunteți în vârstă (de obicei, dispare după 30 de minute)
  • stare de greață sau amețeală.

Veți fi sub supravegherea unei asistente medicale când vă treziți după efectuarea terapiei. Vi se poate administra și un simplu analgezic, cum ar fi paracetamolul.

Aproximativ 40% dintre pacienți pot avea probleme temporare de memorie pe perioada efectuării ECT. De exemplu, pot uita conversațiile cu cei care îi vizitează în această perioadă.

Cu toate acestea, aproximativ o cincime (17%) dintre persoane spun că stăteau destul de prost cu memoria și înainte, iar acest lucru le cauza probleme chiar dinainte să facă ECT. Sunt dificil de separat efectele pe care le are ECT asupra memoriei de efectele pe care bolile pe care le tratează le au asupra memoriei.

Pentru majoritatea persoanelor, dificultățile de memorie dispar în termen de două luni de la ultimul tratament și nu cauzează probleme sau stres.

Toate aceste proceduri medicale prezintă riscuri. Dacă medicul anestezist consideră că este nesigur să vă facă anestezie, nu vi se va putea face ECT.

Probabilitatea ca persoanele care au fost internate în spital din cauza depresiei să moară este mult mai mică după ce efectuează ECT decât dacă nu ar face-o. Este posibil ca acest lucru să se întâmple pentru că ECT ajută persoanele să se recupereze sau pentru că persoanele cărora li se recomandă ECT sunt mai bine monitorizate din punct de vedere medical.

În cazuri foarte rare, ECT poate cauza o reacție adversă prelungită. Aceasta ar trebui să fie tratată imediat de către personalul medical prezent.

Efecte secundare pe termen lung

Amploarea efectelor secundare pe termen lung este un lucru controversat.

Cercetările științifice riguroase nu au găsit nicio dovadă de afectare fizică a creierului la pacienții care au efectuat ECT. Nu există risc crescut de epilepsie, accident vascular cerebral sau demență după efectuarea ECT.

Cel mai grav efect secundar potențial pe termen lung al ECT este uitarea unor evenimente din trecut. Un număr mic de pacienți raportează lacune în memorie când vine vorba de evenimentele din viața lor care au avut loc înainte de a efectua ECT. Această terapie tinde să afecteze amintirile evenimentelor care au avut loc în timpul sau cu puțin timp înainte de începerea depresiei. Uneori, aceste amintiri revin fie total, ori parțial, dar uneori aceste goluri în memorie pot fi permanente. Cercetările recente sugerează că 7% dintre persoanele care primesc ECT unilaterală raportează o pierdere persistentă de memorie la 12 luni după efectuarea ei.

Ce se poate întâmpla dacă nu faci ECT?

Dumneavoastră și medicul dumneavoastră va trebui să puneți în balanță riscul de a experimenta reacții adverse din cauza ECT și riscul de a nu face terapia. Dacă nu faceți ECT, crește probabilitatea de a avea:

  • boli mintale prelungite, care vă limitează
  • boală fizică gravă (și posibil deces) din cauza lipsei de mâncare sau lichide
  • risc crescut de deces prin sinucidere.

Condusul și ECT

Dacă sunteți atât de bolnav(ă) încât aveți nevoie de ECT, nu ar trebui să conduceți. Direcția Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări din Regatul Unit (DVLA) vă sfătuiește să nu conduceți cât timp efectuați ședințe de ECT. La puțin timp după ce ați terminat ședințele, este posibil să aveți din nou voie să conduceți. DVLA, luând în considerare sfatul medicului dumneavoastră, va lua această decizie.

Dacă efectuați ECT în mod continuu sau de întreținere, pentru a vă ajuta să vă mențineți starea de bine, de regulă puteți continua să conduceți. Cu toate acestea, nu trebuie să conduceți, să mergeți cu bicicleta sau să folosiți utilaje grele timp de cel puțin 48 de ore după fiecare ședință de ECT.

Decizii în legătură cu ECT

Consimțământul privind efectuarea ECT

Ca pentru orice tratament semnificativ în medicină sau chirurgie, vi se va cere consimțământul sau permisiunea pentru a vă fi efectuată ECT. Tratamentul cu ECT, motivele pentru care îl faceți și posibilele beneficii și efecte secundare vă vor fi explicate.

Dacă decideți să faceți ECT după ce ați primit aceste informații, va trebui să semnați un formular de consimțământ. Este o dovadă a faptului că ECT v-a fost explicată, că înțelegeți ce se va întâmpla și că vă dați acordul pentru efectuarea ei. Dacă nu este o urgență în efectuarea terapiei, vi se vor acorda cel puțin 24 de ore pentru a vă gândi la acest lucru și a discuta cu rudele, prietenii sau persoanele cu care vă consultați de obicei.

Vă puteți retrage consimțământul în orice moment, chiar și înainte de prima ședință. Ar trebui să primiți informații prin care să vi se explice drepturile privind consimțământul în ceea ce privește tratamentul.

Mai multe informații despre acordarea consimțământului pentru efectuarea terapiei electroconvulsivante sunt disponibile pesite-ul web al Comisiei pentru calitatea îngrijirii (CQC)(PDF).

Puteți să vă faceți dorința de a efectua ECT cunoscută în avans?

Dacă aveți anumite convingeri privitor la ECT, fie că sunteți pro, fie că sunteți contra, ar trebui să le spuneți acest lucru medicilor și asistentelor care vă îngrijesc. De asemenea, ar trebui să le spuneți prietenilor, familiei sau oricui altcuiva că doriți să vă sprijine sau să vorbească în numele dumneavoastră. Medicii trebuie să ia în considerare aceste opinii atunci când analizează dacă ECT este sau nu în interesul dumneavoastră.

Dacă, atunci când vă simțiți bine, sunteți sigur(ă) că nu v-ați dori ECT dacă v-ați îmbolnăvi din nou, atunci poate aveți nevoie să scrieți o declarație în legătură cu ceea ce vă doriți. Aceasta poate fi cunoscută sub numele de „decizie luată în prealabil” în Anglia, Irlanda de Nord și Țara Galilor sau „declarație anticipată” în Scoția. Aceste dorințe ar trebui să fie respectate, cu excepția unor circumstanțe foarte specifice. Acesta este un subiect complicat și nu are legătură cu scopul acestui material.

Unele persoane pentru care în trecut tratamentul cu ECT a fost un succes au considerat că le-a fost atât de util încât au declarat în avans că doresc efectuarea ECT dacă se îmbolnăvesc din nou, chiar dacă spun ulterior că nu vor acest lucru.

Vi se poate efectua ECT fără permisiunea dumneavoastră?

Dacă o persoană are „capacitatea” de a decide dacă să-i fie efectuată sau nu ECT, atunci nu i se poate face ECT fără consimțământul său în deplină cunoștință de cauză.

Unele persoane au o stare atât de proastă încât se spune că „nu au capacitatea” de a lua decizii cu privire la ECT. Ceea ce înseamnă că nu pot înțelege în mod corespunzător natura, scopul sau efectele tratamentului, nu-și pot aminti aceste informații sau nu pot evalua avantajele și dezavantajele efectuării ECT.

Există legi în Regatul Unit care permit medicilor să ia decizii cu privire la efectuarea tratamentului ECT la persoanele aflate în această situație. Acestea reprezintă garanții juridice care au scopul de a se asigura că tratamentul este efectuat numai dacă este absolut necesar.

Aproximativ jumătate dintre persoanele care primesc tratament cu ECT se află în această situație. Persoanele cărora li se face ECT în acest fel se simt la fel de bine ca acelea care au putut să-și dea consimțământul.

După ce o persoană se însănătoșește și „îi revine capacitatea de a discerne ce i se întâmplă”, trebuie să i se ceară din nou consimțământul.

Mai multe informații despre consimțământ și Terapia electroconvulsivă pot fi găsite pesite-ul web al CQC(PDF).

Cum este evaluată calitatea ECT din spitalul dumneavoastră?

ECT Accreditation Service (ECTAS)este o rețea voluntară de servicii de sănătate mintală din Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord, care promovează cele mai bune practici în tratamentul cu ECT. Rețeaua îmbunătățește calitatea îngrijirii pe care o primesc oamenii, prin sprijinirea clinicilor care oferă ECT pentru a îndeplini un set de standarde convenite, cum ar fi problemele de siguranță și cele juridice.

Scottish ECT Accreditation Network (SEAN)îndeplinește o funcție similară și acoperă fiecare serviciu de ECT din Scoția.

ECTAS și SEAN nu sunt autoritățile legale de reglementare a serviciilor de ECT. De acest lucru se ocupă Comisia pentru calitatea îngrijirii din Anglia, Inspectoratul de asistență medicală din Țara Galilor, Îmbunătățirea serviciilor medicale din Scoția și Autoritatea de reglementare și îmbunătățire a calității îngrijirii din Irlanda de Nord.

De unde pot afla mai multe informații?

Puteți afla mai multe informații accesând linkurile de mai jos:

Bibliografie suplimentară

Institutul Național pentru Excelență în Sănătate și Îngrijire (NICE)

Mulțumiri speciale

Acest material informativ a fost elaborat de Consiliul editorial de implicare publică (PEEB) al Colegiului Regal al Medicilor Psihiatri (Royal College of Psychiatrists). Acesta reflectă cele mai bune informații disponibile la momentul redactării.

Recenzia de specialitate și colaboratorii

  • Comitetul pentru terapie electroconvulsivă și tratamente conexe
  • Electroconvulsive Therapy Accreditation Service (ECTAS)
  • Scottish ECT Accreditation Network (SEAN)
  • Profesorul Wendy Burn, fost și actual președinte al Consiliului editorial de implicare publică (PEEB).

Aceste informații au fost revizuite în martie 2022.

This translation was produced by CLEAR Global (May 2025)

Read more to receive further information regarding a career in psychiatry